Inceputurile farmaciei in Romania dateaza inca din negura vremurilor, de pe vremea geto-dacilor. Desi, din pacate, nu ne-au ramas prea multe informatii din aceea perioada, stim, gratie scrierilor grecesti, ca dacii erau mari cunoscatori ai plantelor si aveau o abordare holistica asupra sanatatii, spunand ca „nu se cade sa incercam a vindeca ochii fara sa ne ocupam de cap, ori capul fara trup, tot astfel nu se cade sa incercam a vindeca trupul fara sa vedem de suflet, si ca tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindca nu cunosc intregul de care ar trebui sa ingrijeasca”
Nu au ramas izvoare scrise de pe vremea dacilor care sa ne transmita retetele lor de leacuri din plante, dar, in schimb, puternica istorie orala transmisa prin viu grai din generatie in generatie, a facut ca tainele dacilor in domeniul plantelor medicinale sa fie cunoscute, folosite si imbunatatite. Astfel, Romania a avut si are inca una dintre cele mai puternice traditii in fitoterapie din intreaga Europa.
Poate ca unul dintre secretele acestei traditii a fost faptul ca leacurile din plante nu se gaseau numai in zonele manastiresti ca in restul Europei (desi au existat si in Romania puternice centre, cu bolnite si gradini de plante medicinale la Tismana, Curtea de Arges, Cozia, Bistrita, Hurezi, Vochita, Neamt.). Leacurile erau cunoscute de fiecare femeie din sat si erau transmise natural, vecinilor sau celor din familie.
Vastele cunostinte despre plantele medicinale ale romanilor au fost cuprinse mai tarziu, incepand cu secolul al XVI-lea in carti precum „Folosirea plantelor de leac” , primul manuscris scris pe aceasta tema, „Psaltirea Scheiana“ (1515), „Herbarium de la Cluj“ (1587) sau „Sanitatis studium“, scrisa de Paul Kyr si publicata la Brasov in anul 1551, cea mai veche carte medicala tiparita in tarile romane.
Traditia plantelor de leac in Romania
Postat la data Noiembrie 28, 2018
Inceputurile farmaciei in Romania dateaza inca din negura vremurilor, de pe vremea geto-dacilor. Desi, din pacate, nu ne-au ramas prea multe informatii din aceea perioada, stim, gratie scrierilor grecesti, ca dacii erau mari cunoscatori ai plantelor si aveau o abordare holistica asupra sanatatii, spunand ca „nu se cade sa incercam a vindeca ochii fara sa ne ocupam de cap, ori capul fara trup, tot astfel nu se cade sa incercam a vindeca trupul fara sa vedem de suflet, si ca tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindca nu cunosc intregul de care ar trebui sa ingrijeasca”
Nu au ramas izvoare scrise de pe vremea dacilor care sa ne transmita retetele lor de leacuri din plante, dar, in schimb, puternica istorie orala transmisa prin viu grai din generatie in generatie, a facut ca tainele dacilor in domeniul plantelor medicinale sa fie cunoscute, folosite si imbunatatite. Astfel, Romania a avut si are inca una dintre cele mai puternice traditii in fitoterapie din intreaga Europa.
Poate ca unul dintre secretele acestei traditii a fost faptul ca leacurile din plante nu se gaseau numai in zonele manastiresti ca in restul Europei (desi au existat si in Romania puternice centre, cu bolnite si gradini de plante medicinale la Tismana, Curtea de Arges, Cozia, Bistrita, Hurezi, Vochita, Neamt.). Leacurile erau cunoscute de fiecare femeie din sat si erau transmise natural, vecinilor sau celor din familie.
Vastele cunostinte despre plantele medicinale ale romanilor au fost cuprinse mai tarziu, incepand cu secolul al XVI-lea in carti precum „Folosirea plantelor de leac” , primul manuscris scris pe aceasta tema, „Psaltirea Scheiana“ (1515), „Herbarium de la Cluj“ (1587) sau „Sanitatis studium“, scrisa de Paul Kyr si publicata la Brasov in anul 1551, cea mai veche carte medicala tiparita in tarile romane.