Memoria, esențială pentru o viață activă

Memoria, esențială pentru o viață activă   Cuvinte, culori, amintiri. Toate se formează în creier şi ne dau o anumită imagine despre lumea care ne înconjoară.  Creierul este poate cea mai fascinantă parte a organismului uman şi, totuşi, este una despre care ştim încă atât de puţin! Memoria, cel mai uluitor atribut al creierului, este un proces atât de complex şi totodată atât de volatil, încât înţelegerea modului în care funcţionează este încă departe de a fi atinsă. Când ne gândim la creier şi la memorie, ne imaginăm un calculator cu miliarde de fişiere, accesate instant ori de câte ori creierul decide că este nevoie de o anumită amintire. Când întindem mâna să luăm periuţa de dinţi, automat creierul „scoate” din arhivă informaţiile legate de procesul de spălare pe dinţi şi despre anatomia gurii. Cu toate acestea, se pare că memoria nu este numai un supercalculator cu viteze colosale, ci este un proces complex care implică modele neuronale care unesc mii de puncte de fragmente de amintiri (viziuni, sunete, cuvinte, emoții) „traduse” apoi de aceeași parte a creierului care a creat inițial acel fragment (cortexul vizual, cortexul motor, zona lingvistică etc.). Toate aceste fragmente se recompun într-o amintire care ne permite să acţionăm mai departe pe baza ei. Complexitatea creierului nu se opreşte însă aici. De exemplu, dacă una dintre zonele implicate în redarea fragmentelor de amintiri este afectată, amintirea globală nu este modificată, restul „nodurilor” preluând o parte mai mare din amintire şi reuşind să livreze aceeaşi amintire, aproape nemodificată. Memoria, un puzzle enigmatic Activitatea creierului este extrem de complexă şi implică coordonarea întregului organism, de la activarea membrelor şi până la supravegherea fiecărui proces din organism. În plus, creierul se ocupă şi de raţiune, care ne deosebeşte de regnul animal şi care, aţi ghicit, se bazează în mare parte pe memorie şi pe capacitatea de a „asambla” diferite tipuri de informaţii. Memoria are de fapt multe forme diferite. Știm că atunci când stocăm o amintire, stocăm informații, însă tipul de informaţie stocată şi cât timp o reţinem  determină tipul de memorie. Categoriile mari sunt memoria pe termen scurt (sau memoria de lucru) și memoria pe termen lung, în funcție de durata de stocare a memoriei.
  • Memoria pe termen lung
Memoria pe termen lung este sistemul creierului nostru pentru stocarea, gestionarea și recuperarea informațiilor. Este memoria care ne ajută să ne dăm seama ce s-a întâmplat acum câteva ore, câteva zile sau câţiva ani. Amintirile operate de acest tip de memorie nu sunt însă la fel. Amintirea numelui unui continent este diferită de amintirea de la malul mării  de acum trei veri. Prima este amintirea unei informaţii stocată prin exerciţiu şi reamintire periodică, cealaltă este o amintire corelată cu senzaţii, mirosuri, impact vizual şi este readusă în amintire de anumite triggere: cuvinte, mirosuri sau senzaţii. În plus, memoria pe termen lung nu este statică. O amintire nu rămâne mereu la fel, neatinsă. În timp, cele mai multe memorii se amestecă cu alte amntiri sau cu ceea ce vă spun alte persoane despre acel moment. Ca urmare, până şi amintirile se schimbă! Există mai multe forme diferite de amintiri pe termen lung. Aceste amintiri sunt formate și reținute în părţi diferite ale creierului.  Cele două subdiviziuni principale sunt memoria explicită și memoria implicită. Explicite sunt amintirile sunt cele pe care vi le amintiți în mod conștient, cum ar fi un eveniment în viața ta sau un anumit fapt. Amintirile implicite sunt cele pe care le faceți fără să vă gândiți, cum ar fi mersul pe bicicletă.
  • Memoria pe termen scurt
Memoria pe termen scurt reprezintă timpul foarte scurt în care decideţi dacă respingeţi sau transferaţi în memoria pe termen lung o anumită informaţie.  Dacă vreţi, memoria pe termen scurt este ca o secretară care decide dacă informaţia merită sau nu să devină o amintire pe termen lung.  Deşi pare mai puţin importantă decât memoria pe termen lung, ea are un rol esenţial. Nu aţi putea parcurge distanţa de la o cameră la alta în apartament fără acest tip de memorie, deoarece aţi uita de ce aţi plecat în direcţia respectivă. Vârsta are un impact deosebit pentru memoria pe termen scurt.  Pe măsură ce îmbătrânim, timpul pe care memoria noastră pe termen scurt îl foloseşte pentru stocarea informațiilor devine mai scurt și mai scurt. Vârsta și alte condiții clinice fac dificilă operarea anumitor sarcini, la început cele mai complexe, iar apoi chiar şi cele mai simple, cum ar fi de exemplu operarea unui ATM. De asemenea, nu mai transferă la fel de eficient amintirile importante în memoria pe termen lung. Declinul cognitiv şi slăbirea memoriei sunt o parte normala a îmbătrânirii, dar acest proces poate fi puternic încetinit prin menținerea unui stil de viață sănătos și menținerea memoriei active. Ajutor pentru memorie Memoria este esenţială pentru oricine, de la copii la bătrâni. În cazul şcolarilor şi al elevilor, este importantă pentru un randament şcolar eficient, pentru adulţi este importantă pentru o carieră de succes, iar pentru seniori este esenţială pentru menţinerea independenţei. Susţinerea memoriei trebuie să fie făcută constant, pe parcursul întregii vieţi. Cititul, puzzle-urile, exerciţiile de logică şi cele matematice sunt tot atâtea metode de menţinere a unei memorii vii şi a unui proces cognitiv fluent. În plus, suplimentele pe bază de plante, special create pentru susţinerea memoriei, îşi aduc contribuţia prin diferite mecanisme: eficientizarea fluxului sanguin la nivelul creierului, modularea răspunsului neurotransmiţătorilor/receptorilor etc. Dacia Plant are în portofoliul său câteva produse excelente pentru memorie bazate pe ginko biloba sau ganoderma, plante cu efecte excelente de stimulare şi întărire a procesului cognitiv. Aveţi grijă de memoria dumneavoastră prin exerciţii continue şi prin protecţia asigurată de plantele medicinale!  
Leave a Reply