Cum sa ai un somn odihnitor

Cum sa ai un somn odihnitor

“Sa iti fie somnul dulce!” Usor de zis, dar greu de facut atunci cand insomniile nu iti dau pace!

Sa ii dai sfaturi de relaxare unui om care sufera de insomnii nu este cel mai bun ajutor. Bineinteles ca si el doreste sa doarma si a trecut prin toate etapele de numarat oi, respiratie profunda, intuneric in camera si cate si mai cate. Si totusi, somnul este in continuare putin si chinuit.

Ce se intampla? Insomnia este caracterizata ca fiind dificultatea de a adormi sau de a ramane adormit. Oamenii care sufera de insomnie spun ca somnul le este nesatisfacator si experimenteaza unul sau mai multe dintre urmatoarele simptome: oboseala, energie scazuta, dificultate de concentrare, schimbari de dispozitie si productivitate scazuta la scoala sau la serviciu.

Insomnia poate sa fie acuta, adica sa fie temporara si sa apara ca urmare a unui eveniment stresant (examen, interviu, etc) sau cronica, insomnia care tine mai mult de trei zile pe saptamana, cel putin trei luni consecutive. Insomnia cronica poate avea multe cauze si printre cele mai cunoscute cauze se numara schimbarile in mediul inconjurator, obiceiurile de somn nesanatoase, munca in schimburi, tulburari clinice si anumite medicamente.

Tulburarile de somn sunt legate de o serie intreaga de afectiuni si ameliorarea lor este importanta pentru a ne regasi starea de sanatate. Tratarea problemelor de somn nu este simpla si implica o abordare complexa care implica schimbari ale modului de viata, identificarea cauzelor care duc la insomnie, administrarea de suplimente sau medicamente.

Ciclul circadian

In cercul munca, casa, distractie in care vietile noastre se deruleaza la o viteza prea mare, nu este de mirare ca apar din ce in ce mai multe probleme legate de somn. Cercul vicios nu se opreste aici, problemele de somn ducand la probleme in viata reala care, la randul lor, genereaza noi probleme legate de somn.

Este deci absolut necesar sa incercam sa ne reglam somnul, de a reda organismului capacitatea de a se reface eficient dupa o zi plina.

Stresul este poate cel mai mare dusman al somnului, iar cel care este afectat in primul rand de stres este ciclul circadian, acel ceas intern de 24 de ore care functioneaza in permanenta in creier si induce cicluri intre somnolenta si vigilenta la intervale regulate. Este, de asemenea, cunoscut ca ciclul de somn/ trezire.

In principiu, somnul este „comandat” de acest ciclu care ii spune organismului cand trebuie sa intre intr-o stare de repaus si sa se odihneasca. Ciclul circadian atentioneaza creierul ca este momentul ca organismul sa se odihneasca si atunci acesta secreta melatonina, un hormon care ajuta la instalarea somnului. Cand soarele apune si se instaleaza intunericul (de obicei in jur de 9pm), incepem sa ne simtim mai putin alerti si simtim nevoia de somn. Aceasta „moleseala” dureaza in jur de 12 ore.

Natura, mereu prezenta

Stresul, lumina artificiala omniprezenta in vietile noastre, timpul scurt pe care ni-l alocam singuri pentru dormit afecteaza direct ciclul circadian si calitatea somnului. Este deci nevoie sa luam masuri pentru a reusi sa ne odihnim din nou si sa fim plini de energie.

Daca ne amintim de sfaturile bunicii, ne aducem aminte de invitatia de a bea o cana de lapte cald cu miere inainte de culcare sau de a bea un ceai cald de sunatoare sau valeriana. Am crezut atunci ca sunt doar mici tabieturi fara nicio importanta, insa astazi vedem ca sunt foarte adevarate.

O bautura calda are un efect de linistire, ceea ce pune corpul in stare de relaxare si invita la somn. Iar daca este o cana de ceai de valeriana, atunci sansele de a adormi sunt mai mari!

Valeriana invita la somn

Ce face valeriana un asemenea remediu bun pentru problemele somnului?

Radacina de valeriana este folosita din cele mai vechi timpuri pentru a induce calmul si a imbunatati somnul.  Aceasta contine un numar de compusi care ajuta la instalarea si mentinerea unui somn bun si la reducerea anxietatii. Printre compusi se numara acidul valerianic, acidul isovaleric si o gama larga de antioxidanti.

Valeriana a fost intens studiata in ultimii ani pentru a se identifica mecanismul prin care aceasta functioneaza, iar oamenii de stiinta au pus in lumina capacitatea ei de a interactiona cu GABA (acidul gamma-aminobutiric), un mesager chimic care regleaza impulsurile nervoase in creier si sistemul nervos. Mai mult, s-a demonstrat ca nivelurile ridicate de GABA (cauzate in principal de stres) sunt legate direct de anxietate si un somn de slaba calitate.

Ei bine, valeriana poate inhiba descompunerea GABA in creier, ceea ce are ca rezultat direct generarea unor sentimente de calm si liniste. Ca o paranteza, este acelasi mecanism prin care functioneaza si anumite medicamente anxiolitice notorii.

In plus fata de capacitatea ei de a interactiona cu GABA, valeriana contine si cativa antioxidanti cu proprietati sedative. Si, daca cele de mai sus nu v-au convins de puterea valerianei, trebuie sa va mai spunem ca ajuta la inhibarea activitatii excesive din amgidala, partea creierului care proceseaza frica si raspunsul la stresul emotional si ajuta la mentinerea unui nivel bun de serotonina, cea care este responsabila de reglarea starilor emotionale.

Aceasta capacitate a valerianei de a induce linistea si calmul o recomanda si pentru sustinerea organismului in perioadele de stres, in special pentru aparatele circulator, nervos si digestiv, cel mai puternic afectate de stresul cotidian.

Pentru ca efectele valerianei sa fie unele pe masura recomandarilor, trebuie sa fim atenti la ce suplimente alegem, acestea trebuind sa fie unele de calitate, cu o cantitate de substanta activa optima. De asemenea, dozarea valerianei in functie de problemele pentru care este administrata (probleme ale somnului sau pentru calmare) este esentiala si de aceea va recomandam ajutorul unui fitoterapeut.

Valeriana este unul dintre darurile naturii pe care merita sa il descoperim si sa il apreciem. In tumultul cotidianului, valeriana este cea care ne aduce o oaza de liniste si posibilitatea de a ne recastiga odihna!

Lasa un comentariu. Multumim!
Top

Livrare Gratuita Pentru Comenzi Peste 130 lei

Metode de Plata Cu cardul sau ramburs

Suport Online Luni-vineri :10:00 - 15:00