Plantele - un dar al naturii
Plantele și magia albă a iubirii
Plantele - un dar al naturii, 01-feb-2012
Cum îl cheamă pe zeul iubirii: Eros, Cupidon, Amor? De fapt, celui de pe meleagurile noastre îi zice Dragobete și se sărbătorește pe 24 februarie. Nașul cosmic care oficia în cer nunta tuturor animalelor și-a extins activitatea și la oameni. Dacă îl vor trata cu atenția cuvenită, vor avea noroc în dragoste și vor fi feriți de boli tot anul – spune tradiția care tocmai reînvie pentru a-i da replică invadatorului sfânt Valentin.
Veacurile trecute, în dimineața de Dragobete, tinerii se întâlneau în fața bisericii și porneau în grupuri în mijlocul naturii, să culeagă ghiocei și alte plante miraculoase, folosite pentru descântecele de dragoste. Fetele strângeau viorele, toporași și tămâioasă, pe care le păstrau la icoane. Strângeau și urme de omăt pe care îl topeau și îl foloseau apoi în diverse ritualuri.
Şi de dragoste, şi de frumuseţe, şi de sănătate
Viorelele se folosesc în vindecarea afecțiunilor respiratorii din zona pieptului și a gâtului - neîntâmplător legată de iubire și de exprimarea ei. Ceaiul de viorele ajută în caz de psoriazis și previne tumorile.
Crema din toporași alină rănile și cicatricele, iar ceaiul reduce tensiunea arterială, curăță sângele și provoacă expectorația.
Tămâioasa sau vinărița era folosită de femei pentru a vopsi lâna în roșu și a parfuma hainele. Bărbații au adăugat-o ca aromă pentru vin sau pentru tutun. Infuzia era folosită contra tifosului, iar decoctul împotriva plăgilor aduse de sifilis. E bună și pentru vindecarea afecțiunilor respiratorii, a crizelor de isterie, alungă pietrele la rinichi și insomnia.
Ghiocelul are efecte benefice în cazul afecțiunilor ginecologice feminine, în hemoragii cerebrale, paralizie și îndepărtarea petelor de pe piele.
Ți-ai pus busuioc sub pernă?
Tradiția povăţuieşte fetele să-şi pună seara la culcare o ramură de busuioc sub pernă. Aşa își vor visa alesul. Cu busuioc sfințit la slujbă, în biserică, se practică în noaptea de Bobotează, în noaptea de Sfântul Andrei și în noaptea de Sânziene.
Pe lângă faptul că înlătură resentimentele și cheamă iubirea, această plantă are o mulțime de efecte. Vindecă afecțiunile gâtului, mărește pofta de mâncare, tratează naturist ulcerul gastric, durerile de cap, colicile intestinale, infecțiile urinare. Tinctura de busuioc se folosește în cazul rănilor și al înțepăturile de insecte.
Sânzienele, florile dragostei
Sărbătoarea Sânzienelor are loc la începutul verii, pe 24 iunie. Este ziua în care toate plantele de leac îşi arată cele mai mari virtuți. Fetele din străbuni mergeau și culegeau sânziene, din care făceau coronițe pentru ele şi pentru toţi cei din familie.
Coronițele erau aruncate pe casă, iar a doua zi de dimineață se citeau semnele lăsate de Sânziene sau Drăgaice, spirite ale naturii cu o mulţime de puteri supranaturale. Fetele aflau dacă se vor mărita, bătrânii dacă vor mai apuca următoarea sărbătoare.
În tratamentele naturiste, sânzienele se folosesc pentru vindecarea afecțiunilor glandei tiroide, a cistitei și a altor boli de rinichi, a faringitelor și amigdalitelor. Reumatismul și guta își găsesc leac, la fel și insomnia. Extern, ajută la tratarea reumatismului, a diferitelor răni și erupții dermatologice.
articole
loading promos...







